Fundatia Sf. Dimitrie necesita ajutor urgent

Copii de la Sf. Dimitrie

Copii de la centrul social al Fundatiei Sf. Dimitrie

Fundaţia Sf. Dimitrie din Bucureşti se confruntă cu o problemă gravă: trebuie să achite la stat suma de 66 391 Lei pana la data de 1 noiembrie 2009 altfel va fi nevoită să îşi întrerupă activitatea.  Organizaţia, care se ocupă de peste 11 ani de copii din medii defavorizate, prin programe socio-educative, a ajuns în această situaţie după ce unul din sponsorii principali, Compania Sodexo, nu a mai putut asigura suma acordată în 2008.  Astfel, din cauza crizei financiare 55 de copii riscă să aleagă strada în locul şcolii, gaşca în locul familiei şi delincvenţa în locul muncii cinstite, neâvand un loc stabil unde să înveţe, să se joace şi să crească.

Copii si educatori

Copii si educatori

În prezent la Fundaţia Sf. Dimitrie 40 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani beneficiază de: sprijin la efectuarea temelor, 2 mese calde, activităţi recreative şi de socializare (ieşiri la muzee, spectacole de teatru, circ, excursii, tabere), cursuri de deprinderi de viaţă independentă, consiliere psihologică şi socială, asistenţă medicală de urgenţă şi 15 tineri cu dizabilităţi lucrează în atelierul protejat, oferindu-li-se şansa de a duce o viaţă normală şi a fi integraţi pe piaţa muncii.

In excursie

Copii in excursie

Fundaţia solicită urgent ajutorul oricui poate să contribuie.  Donaţii în Lei sau Euro pot fi trimise direct în conturile fundaţiei: RO 93 RNCB 0082 0441 6872 0003 / EUR;  RO 12 RNCB 0082 0441 6872 0006 / ROL de la Banca Comerciala Romana – Sucursala Unirea; SWIFT RNCB ROBU.  De asemenea, se pot dona bani şi prin http://www.donatiionline.ro, folosind “Fundatia Sf. Dimitrie” în câmpul de căutare.  Pentru alte informaţii, doamna Anca Stoian, directorul Centrului Social, vă stă la dispoziţie la 021.323.51.35 sau la copiisitineri@yahoo.com.

Cazul acesta este deosebit pentru V-Patrat deoarece voluntarii V-Patrat au fost de la inceput implicati in activitati la centrul social si la atelierul de lut.

voluntari_atelier

Voluntari V-Patrat la atelierul Fundatiei Sf. Dimitrie